dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "stare de alerta"

România a trecut, de câteva zile, din starea de urgență în starea de alertă. În această scurtă perioadă, foarte mulți români au înțeles mesajul și au respectat în continuare regulile. Au purtat măști și au păstrat distanțarea socială. De asemenea, instituții publice și companii private s-au pregătit foarte bine pentru reînceperea activității și au luat toate măsurile necesare pentru a proteja sănătatea angajaților. Însă, unii au înțeles greșit ce înseamnă această relaxarea. Președintele țării, Klaus Iohannis a transmis populației un mesaj.

Legal, România se află în stare de alertă. Dacă în weekendul care a trecut cei care nu au respectat indicațiile autorităților nu au putut fi amendați, de la începutul acestei săptămâni lucrurile se schimbă. Nepurtarea măștii în spațiile publice închise, ori ieșirea din localitate fără declarație atrage amenzi de până la 2.500 de lei.

Starea de alertă nu înseamnă că nu vor exista restricții și că cei care nu le vor respecta nu vor fi amendați. Nu mai este nevoie de declarația pe propria răspundere atunci când românii se deplasează în interiorul localității de domiciliu, însă atunci când ies din oraș trebuie să aibă asupra lor formularul tipizat. Amenzile pentru cei care nu respectă restricțiile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

Am intrat de astăzi în starea de alertă. Și cum nu toată lumea știe ce presupune exact acest lucru, românii au ales să iasă din case ca și cum ar fi fost o zi normală, iar virusul a dispărut. Unii constănțeni și-au petrecut ziua pe faleza Cazinoului, alții pe plajă. Ce-i drept, majoritatea erau echipați corespunzător cu măști și mănuși. Autoritățile trag însă un semnal de alarmă. Spun că pericolul nu a trecut și pandemia este departe de a se fi încheiat.

Autoritățile vor ca România să intre în stare de alertă după 15 mai. Iar un proiect de lege privind măsurile ce ar urma să intre în vigoare de la această dată ar putea fi dezbătut în procedură de urgență de Parlament. Starea de alertă a fost atacată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională.

Vom putea ieși din localitatea de domiciliu pentru asistență medicală sau ca să participăm la evenimente familiale. Parcurile vor fi redeschise, nu și locurile de joacă. La botezuri, cununii sau înmormântări vor putea participa cel mult 16 persoane, iar mall-urile și restaurantele rămân închise. Sunt câteva măsuri care apar într-un proiect al Ministerului Afacerilor Interne, propuse pentru perioada stării de alertă.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233